Au demarat lucrările pentru proiectul UBC 05 Iași, după o perioadă de aproximativ o lună, perioadă dedicată pregătirii atelierului și a elementelor ce urmau a fi montate de la Iași. Data de 26 august 2015 a marcat startul anvelopării clădirii, acesta fiind momentul instalării primului Unit.
Se preconizează că lucrarea va fi gata la finalul lunii noiembrie 2015 în ceea ce privește montajul uniturilor, urmând ca pe parcursul lunii decembrie să fie finalizate lucrările de interior.
Cerințele arhitecturale pentru parterul clădirii au reprezentat o provocare, fiind impuse dimensiuni foarte mari ale uniturilor – 16 – 19m2 – înălțimi de 7,2m. Această cerință a condus la utilizarea a mai mult de 20t oțel doar pentru rigidizarea elementelor, greutatea celor mai mari unituri atingând 1.000kg.